APA DIN FÂNTÂNILE DIN MOLDOVA ESTE PERICULOASĂ PENTRU SĂNĂTATE

Foto: www.diseara.ro
Aproape 90 la sută dintre fîntînile din Moldova au apă cu o concentraţie de nitraţi mai mare decît cea maximă admisibilă, informează un studiu al Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP), potrivit postului TV7.

Lilia Carp, medic-igienist la CNSP a specificat pentru agenţie că situaţia este o urmare a faptului că unii oameni gestionează incorect deşeurile menajere, dar şi o consecinţă a utilizării iraţionale a pesticidelor. Potrivit ei, fîntînile trebuie să fie îngrădite. Fiecare trebuie să aibă o zonă de protecţie de 50 de metri. Totodată, fîntînile trebuie să fie curăţate şi dezinfectate cu clor o dată la şase luni.

Medicii susţin că după fierbere apa contaminată cu nitraţi este mai periculoasă pentru sănătate. "Odată cu fierberea se distrug bacteriile din apă, dar concentraţia de nitraţi creşte de două-trei ori în comparaţie cu apa crudă. Persoanele care utilizează apă din fîntîni, atît crudă, cît şi fiartă, riscă să facă intoxicaţie cu nitraţi. Din acest motiv se recomandă ca înainte de a fi consumată apa din fîntîni să fie filtrată", a subliniat medicul-igienist de la Centrul Naţional de Sănătate Publică.

Fîntîni care au apă cu o concentraţie sporită de nitraţi au fost înregistrate în special în raioanele Anenii Noi, Briceni, Edineţ, Drochia, Cimişlia, Ungheni. Concentraţia maximă admisibilă de nitraţi în apă este de 50 mg la litru. Potrivit datelor CNSP, 36 la sută dintre fîntînile din ţară au apă cu o concentraţie sporită de bacterii, cum ar fi enterococi sau Escherihia coli, care pot provoca boli gastrointestinale

APA DIN FÂNTÂNILE DIN MOLDOVA ESTE PERICULOASĂ PENTRU SĂNĂTATE